Poetii nu fac altceva decat sa insire epitete si figuri de stil prin care sa ne sugereze lumi si stari  artificiale care imita realitatea. Ei ne iau din prezent, ne fura din actualitate si ne muta in trecut, in contact cu ceva ce am trait déjà, ce déjà am experimentat, ca intr-o perpetua aducere-aminte. Astfel de fugi din prezent sunt similare cu starile de vis, ireale, pe care ti le dau drogurile. Nu sunt naturale si nici nu fac bine. A fugi de realitatea prezenta si a te refugia in literatura  nu e o solutie. Astfel iti cultivi nefericirea, depresia, caci cei mai multi autori scriu invocand suferinta si tot ce tine de tumultul si zgomotul interior al omului si nu despre pace, fericire si liniste. Viata inseamna prezent, literatura inseamna trecut chiar si atunci cand vorbim de SF.

Diferenta dintre artist si creator

Artistul este dependent de faima, de laude, de aprecierea celorlalti. Cel mai mare ego il au artistii. Fara public artistul nu simte ca exista. Are nevoie de aplauzele lumii pentru a-si confirma si justifica existenta. Artistul nu este un adevarat creator. Diferenta dintre cei doi consta in motivatia actului creator. Creatorul nu mai are ego. El creeaza si atat. Nu din disperare, nu din nefericire, nu din exces de adrenalina, nu din nevoia de bani, nu din dependenta etc.

Calugarii budisti deseneaza din fire de nisip colorat, distrug « creatiile » imediat ce le-au terminat si apoi o iau de la capat. Aceasta « activitate artistica » nu e perceputa ca atare nici de ei insisi, nici de cei din jur. Oricine poate fi capabil de « acte artistice », oricine poate deveni creator. Trebuie numai sa-si doreasca, sa aiba rabdare si sa se apuce de lucru. Lutul, piatra, vopseaua, nisipul, carbunele, panza, metalul, sticla etc. toate se vor lasa modelate in ritmul pulsatiilor interioare. Ceea ce faci sa faci pentru tine, nu pentru a-ti hrani ego-ul. Orice actiune se poate astfel transforma intr-un act creator, intr-un act de devotiune in fata existentei. Cusutul unui petic, spalatul podelelor sau vopsitul gardului devine act de devotiune, act creator atunci cand implicarea este totala. Atunci cand nu mai e nici o diferenta intre cel care face actiunea si actiunea in sine.  Cel mai elocvent exemplu este dansul. Caci intre dans si dansator (creatorul dansului) nu e nici o diferenta.

O lume fara adjective

Cand faci o actiune fara sa te gandesti daca iti place sau nu, daca e in avatajul tau sau nu ; cand privesti un om fara sa gandesti daca e frumos sau urat, daca e destept sau prost ; daca traiesti fara sa pui etichete, atunci poti spune ca traiesti liber. E ca si cum ai scrie un roman sau o poezie fara sa folosesti adjective. In literatura sunt suficiente verbele. Actiunea e tot ceea ce conteaza. In fata frumusetii nu e necesar extazul verbal. E de ajuns sa fi  prezent si sa-l traiesti fara sa-l comentezi. Aceeasi reactie e deajuns si in fata suferintei. Tot ceea ce inseamna viata nu are decat un singur scop. Sa fie trait. Experimentat pe propria piele. Restul e surogat, e pacaleala, pierdere de timp, deturnare de la adevaratul scop al existentei.