Literatura – un viciu

Poetii nu fac altceva decat sa insire epitete si figuri de stil prin care sa ne sugereze lumi si stari  artificiale care imita realitatea. Ei ne iau din prezent, ne fura din actualitate si ne muta in trecut, in contact cu ceva ce am trait déjà, ce déjà am experimentat, ca intr-o perpetua aducere-aminte. Astfel de fugi din prezent sunt similare cu starile de vis, ireale, pe care ti le dau drogurile. Nu sunt naturale si nici nu fac bine. A fugi de realitatea prezenta si a te refugia in literatura  nu e o solutie. Astfel iti cultivi nefericirea, depresia, caci cei mai multi autori scriu invocand suferinta si tot ce tine de tumultul si zgomotul interior al omului si nu despre pace, fericire si liniste. Viata inseamna prezent, literatura inseamna trecut chiar si atunci cand vorbim de SF.

Diferenta dintre artist si creator

Artistul este dependent de faima, de laude, de aprecierea celorlalti. Cel mai mare ego il au artistii. Fara public artistul nu simte ca exista. Are nevoie de aplauzele lumii pentru a-si confirma si justifica existenta. Artistul nu este un adevarat creator. Diferenta dintre cei doi consta in motivatia actului creator. Creatorul nu mai are ego. El creeaza si atat. Nu din disperare, nu din nefericire, nu din exces de adrenalina, nu din nevoia de bani, nu din dependenta etc.

Calugarii budisti deseneaza din fire de nisip colorat, distrug « creatiile » imediat ce le-au terminat si apoi o iau de la capat. Aceasta « activitate artistica » nu e perceputa ca atare nici de ei insisi, nici de cei din jur. Oricine poate fi capabil de « acte artistice », oricine poate deveni creator. Trebuie numai sa-si doreasca, sa aiba rabdare si sa se apuce de lucru. Lutul, piatra, vopseaua, nisipul, carbunele, panza, metalul, sticla etc. toate se vor lasa modelate in ritmul pulsatiilor interioare. Ceea ce faci sa faci pentru tine, nu pentru a-ti hrani ego-ul. Orice actiune se poate astfel transforma intr-un act creator, intr-un act de devotiune in fata existentei. Cusutul unui petic, spalatul podelelor sau vopsitul gardului devine act de devotiune, act creator atunci cand implicarea este totala. Atunci cand nu mai e nici o diferenta intre cel care face actiunea si actiunea in sine.  Cel mai elocvent exemplu este dansul. Caci intre dans si dansator (creatorul dansului) nu e nici o diferenta.

O lume fara adjective

Cand faci o actiune fara sa te gandesti daca iti place sau nu, daca e in avatajul tau sau nu ; cand privesti un om fara sa gandesti daca e frumos sau urat, daca e destept sau prost ; daca traiesti fara sa pui etichete, atunci poti spune ca traiesti liber. E ca si cum ai scrie un roman sau o poezie fara sa folosesti adjective. In literatura sunt suficiente verbele. Actiunea e tot ceea ce conteaza. In fata frumusetii nu e necesar extazul verbal. E de ajuns sa fi  prezent si sa-l traiesti fara sa-l comentezi. Aceeasi reactie e deajuns si in fata suferintei. Tot ceea ce inseamna viata nu are decat un singur scop. Sa fie trait. Experimentat pe propria piele. Restul e surogat, e pacaleala, pierdere de timp, deturnare de la adevaratul scop al existentei.

Libertate

Libertatea este o mare responsabilitate. Cei care asipra la ea trebuie sa invete sa o foloseasca.  Osho spune ca exista 3 tipuri de libertate: ”One is the freedom from; that is negative freedom : freedom from parents, freedom from slavery, freedom from the church, freedom from the society. But once you free from bondage, what are you going to do? Once you are free from your society then you will be at loss. You will lose all meaning and significance because your whole life had meaning is saying NO. Now whom to say No to? This is negative freedom.The second kind of freedom is freedom for; that is positive freedom. Your interest is not in denying something; rather you want to create something. For example, you want to be a poet and just because you want to be a poet, you have to say NO to your parents.  This is a higher freedom, better than the first.The 3 is the highest; in the East we have called it moksha – the ultimate freedom, which goes beyond both the negative and the positive. The third freedom is not freedom against something, not for something, but just freedom.” Libertatea ne sperie pentru ca daca esti liber inseamna ca nu mai sunt reguli pe care trebuie sa le respecti. Iar in lipsa regulilor care sa-ti ghideze viata esti liber sa fi fericit sau nefericit, sa gresesti sau sa mergi pe calea cea dreapta. Si numai poti da vina pe nimeni. Esti singur responsabil de tot ceea ce alegi sa faci. Libertatea implica cele doua posibilitati. Dar nimeni nu e pregatit sa-si asume responsabilitatea esecului. Intotdeauna aruncam vina pe cine mai puternic decat noi : sefi, parinti, preoti, profesori, societate, soarta, karma, dumnezeu etc. Responsabilitatea este abilitatea de a da un raspuns, de a actiona. Cei care raspund ating un anumit nivel de inteligenta. Pentru asta nu trebuie sa depinzi de cunostinte imprumutate, ci trebuie sa fii AICI si ACUM, sa traiesti AICI si ACUM.

Numai o persoana curajoasa poate trai astfel.

Fericirea exista ! Nu va temeti de ea!

Pentru toate generatiile povestile, cartile, desenele animate si filmele si-au pus o amprenta puternica asupra perceptiei lumii si a relatiilor interumane. Orice poveste spune despre o calatorie in care personajul principal – tanar si neexperimentat – pleaca de acasa sa infrunte lumea si sa descopere marea iubire. Pe drum isi face prieteni cu care infrunta vrajitoare, balauri, dragoni  iar in final, calare pe nelipsitul cal alb, o salveaza pe printesa si traiesc amandoi fericiti pana la adanci batranete (happily ever after). Despre drum ni se ofera o sumedenie de detalii dar nici una nu povesteste ce se petrece dupa acest final glorios si apoteotic.

Nimeni nu ne invata cum sa traim fericiti pana la adanci batranete. Cum sa pastram o iubire, cum sa o cultivam si o dezvoltam. Toate se sfarsesc in acelasi loc. Ca si cum subiectul ar fi tabuu, deschis numai marilor initiati. Sau ca si cum restul ar fi de la sine inteles. Cine s-ar duce astazi la un film in care nu ar vedea decat fericire si poezie, doi oameni care se iubesc frumos, pasnic si inocent, in viata carora nu intervine nici o crima, nici un drog, nici un alcoolic, nici un obsedat, nici un paranoic, nici o urmarire cu schimb de focuri, explozii sau rasturnari spectaculoase de masini ? Nimeni. Fericirea e plicticoasa. Nu ne familiara. Nu suntem capabili sa o traim in fiecare moment. E ca si cum am vrea sa mancam ciocolata la fiecare masa. Trupul nostru, simturile noastre nu sunt capabile sa suporte atata « lapte si miere ». Ni se face rau. Fericirea e numai pentru personajele de poveste. In viata reala « hapilly ever after » nu exista pentru ca nu stim cum. Visam la fericire, ne luptam pentru ea, suferim daca nu o avem, dar, de fapt, ne ascundem de ea, ne mintim tot timpul. Cand suntem cu adevarat fericiti, indragostiti, noi nu mai existam, ne contopim cu celalat, cu natura, cu universul si ego-ul nostru se dizolva. Ego-ul e cel care ne impiedica sa ne traim fericirea, sa avem curaj sa gustam din ea si apoi sa ne infruptam din ea in fiecare clipa. Ego-ul, care se tine cu ghearele si cu dintii sa nu dispara, e cel care ne dezvolta frica de fericire si o mascheaza in cele mai frumoase dintre idealurile noastre.

Fericirea exista. Frica e cea care ne impiedica sa o vedem si sa o traim. Iar frica e generata de ego.